Dacă vrei să supraviețuiești, trebuie să fii puternic și isteț

Cu mult timp în urmă, trăiau trei prieteni apropiați: domnul Fier, domnul Sticlă și domnul Murătură. Domnul Fier era făcut din fier, domnul Sticlă era făcut din sticlă, iar domnul Murătură era făcut din murături. Erau oameni săraci, care nu aveau cum să muncească, și locuiau într-o căsuță mică, lipită de castelul uriaș al căpcăunului.

Se duceau în bucătăria căpcăunului, mâncau, apoi se întorceau în căsuța lor. Într-o zi însă, pe când mâncau, i-a zărit nevasta căpcăunului în bucătărie. S-a înfuriat și le-a spus să nu mai calce pe acolo.

A doua zi s-au întors și au început să mănânce în bucătărie, dar ea i-a văzut și, de data asta, era furioasă. Ei au luat-o la fugă, iar ea s-a luat după ei și, de data asta, l-a prins pe domnul Sticlă și a suflat în el. Domnul Sticlă a zburat prin aer, a căzut, s-a făcut bucăți și a murit. Prietenii lui erau triști, dar nu puteau face nimic pentru el.

În ziua următoare, domnul Fier și domnul Murătură s-au dus iar și au început să mănânce, dar ea s-a luat din nou după ei. Au fugit, dar ea i-a urmărit și, de data asta, l-a prins pe domnul Murătură. A suflat în el, iar el a zburat prin aer, a căzut, s-a rupt în două și a murit. Domnul Fier era foarte trist și furios și voia să se răzbune.

A doua zi, domnul Fier s-a dus în bucătăria căpcăunului și a început să mănânce. Ea l-a văzut și l-a întrebat dacă vrea să moară ca prietenii lui. Domnul Fier i-a spus că nu-l poate omorî. Atunci ea a suflat în el, iar domnul Fier a zburat prin aer și a căzut, dar nu a murit, pentru că era făcut din fier. A suflat atunci mai tare decât prima dată, dar el tot n-a murit. A mai încercat o dată, dar de data asta, în timp ce sufla în el, i s-a spart gura, iar domnul Fier a râs de ea.

S-a dus la croitor să-i coasă gura la loc. După aceea s-a dus la căsuța domnului Fier și l-a strigat: „Ieși încoace, dacă ești bărbat puternic!”. Domnul Fier a ieșit din căsuța lui, iar ea a încercat să sufle în el, dar i s-a spart din nou gura. Domnul Fier a râs de ea. Era foarte furioasă și a fugit iar la croitor, să-i coasă gura încă o dată.

Cum nu-l putea omorî, s-a gândit să-l prindă când avea să vină în bucătăria ei. Așa că a doua zi, când domnul Fier a intrat în bucătărie, nevasta căpcăunului l-a prins, l-a băgat într-un sac zdravăn, a legat sacul cu o funie de spânzurătoare și a pus-o pe fiica ei, Memona, să-l păzească pe domnul Fier.

Nevasta căpcăunului voia să-l gătească pe domnul Fier și să-și invite toată familia să-l mănânce. I-a spus fiicei ei să aibă mare grijă să nu deschidă sacul. Apoi a plecat de acasă să-și cheme rudele la cină.

Domnul Fier a auzit-o spunând că vrea să-l mănânce și s-a întrebat cum ar putea scăpa din sac. A început să mestece zgomotos gumă de mestecat și să zică: „Gumă roșie, mmmm, ham ham! Gumă verde, mmmm, ham ham! Gumă albastră, mmmm, ham ham!”, repetând întruna. Din fericire, fiica căpcăunului (Memona) și-a dorit și ea gumă, așa că l-a rugat pe domnul Fier să-i dea o bucățică.

Domnul Fier i-a spus că nu-i poate da gumă, pentru că sacul e legat. Că ar putea face o gaură mică în sac, dar ea a zis că nu poate, fiindcă mama ei îi poruncise să nu deschidă sacul. Domnul Fier a așteptat un minut, apoi a repetat: „Gumă roșie!!! mmmm, ham ham! Gumă verde!!!! mmmm, ham ham! Gumă albastră!!!!! mmmm, ham ham!”. Până la urmă ea a zis că da, va face o gaură mică.

A făcut o gaură mică și a spus: „Dă-mi, te rog, o bucățică de gumă”. Dar domnul Fier i-a zis că nu poate scoate guma, pentru că gaura e prea mică. Ea a lărgit-o și l-a întrebat: „Acum îmi dai guma, te rog?”, dar el a răspuns iar: „Nu pot, gaura nu e destul de mare!”. A mai lărgit-o, dar domnul Fier nu s-a învoit până când gaura n-a fost destul de mare ca să poată ieși prin ea.

Când nevasta căpcăunului s-a întors cu rudele, au găsit mâncarea gata pe masă. Nevasta căpcăunului a spus că fiica ei e minunată, fiindcă l-a gătit pe domnul Fier, și s-au apucat să mănânce.

Dar după ce au terminat de mâncat, nevasta căpcăunului s-a dus la frigider, a deschis congelatorul și a văzut capul fiicei sale. A țipat: „Nuuuuu!?!????” și a început să plângă, dar domnul Fier a pufnit în râs și a fugit pe acoperișul casei căpcăunului.

Ea s-a urcat după el pe acoperiș, dar domnul Fier și-a bătut joc de ea și a zis: „Asta e cămașa Memonei”, apoi i-a aruncat cămașa. Ea plângea în hohote, iar el a zis: „Asta e rochia Memonei” și i-a aruncat-o și pe aceea. Apoi a zis: „Și astea sunt chiloțeii Memonei” și i-a aruncat și lor.

În cele din urmă, domnul Fier a fugit departe, mulțumit că își răzbunase prietenii morți și că nevasta căpcăunului pierduse tot ce iubea.

Morala acestei povești este: